A soap opera

Pentru ca in fiecare dimineata sunt trezit de catre un prieten mai vechi, care ma suna la 7:00 deoarece mama sa lucreaza la o companie mare de telefonie din America si el are credit angro pentru convorbiri internationale, pentru ca in fiecare zi simt nevoia sa ma pun intr-o situatia penibila, dea dreptu penibila, ca sa ma asigur ca ceilalti din jur uita pentru un moment de grijile lor, pentru ca in fiecare zi se intampla ca ,virgula, cate o pisica sa ramana in masina de spalat a Danei, sau ca in fiecare zi se intampla ca tata sa imi zica sa fac “aia” si apoi sa ne certam deoarece nu specifica ce anume sa fac, pentru ca in fiecare zi viata mea este regizata, si stau cu frica ca intr-o zi regizorul o sa se plictiseasca de modu’ in care imi joc viata si o sa ma arunce intr-o gaura de ventilatie… pentru ca din aceasta cauza imi iubesc viata.
Fiecare zi din viata mea este alcatuita din doua bucati:
- Bucata DeJaVu
- Bucata VuJaDe
DeJaVu deoarece demulte ori se intampla sa zic “Deh, stiu, am mai patito de cateva ori”, si VuJaDe deoarece de multe ori zic “Opa, e prima data cand patesc asta”. Si sincer, imi place sa joc rolu’ personajului principal din a mea viata. E bine ca nu sunt vecinu meu, deoarece nu mi-ar place sa umblu in sosete si in chiloti in fiecare zi la ora 6, alergand dupa o pisica mai beata ca mine… E bine ca nu sunt nici vecina de la blocu din spatele casei care se afla in spatele casei mele, si zic e bine deoarece nu am chef sa cresc 7 pisici, si sa ma uit ziua pe balcon cu benoclu sa vad ce mai fac oameni de la case. E bine ca joc rolu’ meu, si vai ce bine il joc uneori, ma pacalesc chiar si pe mine. Si treaba merge bine inca, deoarece deja sunt in sezonu 18 al serialului, si ma pot mandri cu asta. Lost este debea la sezonu’ 3 sau 4 daca nu ma insel, e cu mult sub standardele vieti mele.
Daca ar fi sa stau si sa descriu personajul pe care il joc, as spune ca este un tip BLEG, inalt, care are destule sanse sa fie vazut si de pe luna, cu mai mult de 2-3 neuroni in cap, si cu un chef nebun de a cunoaste cat mai multe lucruri, si de a le experimenta. Un personaj inconjurat de multe alte figuri reprezentative, si anume
- Tipu de la magazinu’ de ziare, comun in toate filmele, care te intreaba daca mai sti de vreo invazie extraterestra
- Tipu de la colt care isi plimba cainele pe aceleasi drumuri pe care il plimba si acum 10 ani, doar ca singura diferenta consta ca inainte in acea lesa intradevar sa gasea un catel, pecand acum.. egh, va dati seama si singuri
- Tipa din spatele casei mele care nu pierde nici o ocazie sa ma faca sa urc pe casa pentru ai oferi o mana de ajutor cand vine vorba de reglat antena de semnal de la digi TV
Pe langa acesti actori, mai sunt si anumite grupuri care ar trebui descrise, si ma refer la:
- Grupu de amici cu care bat campi prin Crang, asteptand sa ne prinda ploaia ca mai apoi sa intram in foisor sa ne uscam, ca in cele din urma sa fugim ca descreieratii prin ploaie inca vreo 20 de metri pana pe insulita, ca sa luam 150g de cartofi prajiti pentru 5 persoane, si sa ne certam cu ospataru ca ne-a pus un pai mov in sticla de suc.
- Grupu de amici din liceu, care ma fac sa rad si sa ma bucur ca nu trebui sa invat si scenarile lor, si ma amuza teribil cand uita cate o replica
- Grupu numaru’ doi de amici din liceu cu care imi place sa imi petrec pauzele, razand, si povestind
- Grupu de interes numaru’ 1, cu care discut in fiecare zi, incercand sa aflu cate o “barfa” interesanta din lumea online
- Grupu de interes numaru’ 2 cu care discut pentru a-mi pastra “renumele” pe care actorul meu l-a dobandit de-alungu timpului
Pe langa personaje episodice si grupuri exista si acele personaje secundare care, desi nu apar in fiecare episod, isi fac simtita prezenta si ma refer la
- Amicu care inainte avea paru de culoarea unei facli aprinse, un varsator si el de altfel, care in fiecare zi imi povesteste cate un vis (:P)
- Fosta prietena, acel personaj al carui casting nu se termina niciodata, actorul schimbandu-se c-am de 2 ori pe an
- Actuala prietena, care momentan a fost concediata de catre director.. ok, ea insasi si-a dat demisia… Looking for an actor here <-!
- Viitoarea prietena, care momentan se afla in casting, ocupata cu propriu’ ei serial, mult mai important ca cel in care joc eu, ceea ce micsoreaza cu mult sansele sa accepte sa joace si in acesta
- Parinti care demulte ori au rolu de regizori secundari
- Profu de meditatie
- Amicu care vine mort de oboseala de la facultate, si care aduce ploaia de fiecaredata cand nu vrea sa vina in crang :\ <– ieri el a fost de vina…
si lista continua.
Acum stau si ma intreb: Oare ce am vrut sa spun prin acest post, ce mesaj am vrut eu sa transmit? Simt ca eu imi traiesc viata, dupa regulile altora, sau mai bine zis, dupa cum imi canta alti. Am 18 ani, aveam impresia ca la varsta asta pot sa tai sforile de marioneta si sa imi deschid propriul meu spectacol de papusi. Si cu toate astea, imi iubesc rolu. No really, i like it.

A word…

Sunt uimit de puterea cuvintelor, sau mai bine zis, de modul in care cuvintele sunt folosite. Sunt uimit cat de mult poate sa insemne un cuvant, un singur cuvant.. o litera, o cifra. Acest cuvant poate sta la baza unei casnicii fericite, sau poate fi cheia care ar putea descatusa multa tristete. Daca un singur cuvant ar fi inlocuit intr-o propozitie, cu siguranta ca aceasta ar capata alt sens, chiar daca acel cuvant ar fi un sinonim al primului, iar daca am sta sa interpretam semnificatia unui cuvant am putea dezbate acest lucru pentru minute, ore, zile sau chiar saptamani sau luni intregi. E uimitor sa vezi cat de usor poti trece de la o stare de beatitudine, fericire, visare la o stare de mahnire, suparare, tristete, din cauza unui singur cuvant. Cu o secunda in urma eram fericit, visam si speram ca o sa pot obtine ceva, nu imi pasa daca era sau nu posibil acel lucru, eu visam la el, si simteam ca as fi reusit sa il ating cumva, candva. Dar din cauza unui cuvant, unui singur cuvant, derivat de la o singura intrebare, venita in urma unui context prost inteles, simt ca m-am chinuit, am visat, si am sperat degeaba. Iar daca acel cuvant ar fi fost diferit, mai mare, sau poate mai mic, daca ar fi fost folosit in alt context, sau nu ar fi folosit deloc, eu nu as fi postat acest lucru, nu as fi stat sa meditez asupra acestui lucru si nu as fi irosit cateva ore urmarind un serial (FRIENDS) incercand sa uit de dilema cu care ma confrunt. Nu o sa o povestesc, nu ma intereseaza sa mai vorbesc despre acest lucru. Nu pot sa spun ca a fost ce a fost, deoarece nu a fost nimic, dar mi-as fi dorit sa spun asta, macar sa spun ca a fost… dar nu pot, din cauza unui singur cuvant.
Ciudat mod de formulare, eu am… Un cuvant, o litera, o cifra… o speranta desarta.

Shelter…

Stiu ca am zis ca ma mut pe noul blog, insa nu pot sta departe de locul in care mi-am varsat atatea lacrimi, unde am postat despre atatea amintiri placute, si atatea trairi… Simt nevoia sa postez in continuare pe acest blog, si cred ca asta o sa si fac.
Astazi am luat partea la ultima faza a concursului “Dialog Intercultural”, unde am reusit sa aduc premiul II si III liceului meu. Sunt multumit de reusita, insa nu ma simt bine… Desi dimineata am fost aplaudat, felicitat, si asaltat cu imbratisari si strangeri de mana, desi am reusit sa aduc zambetu pe buze tuturor celor care se aflau la Teatru “George Ciprian”, desi am reusit sa imi uimiesc colegi cu a mea “nebunie” ma simt, in continuare, un .. un nimic. Am ajuns acasa si mi-am reinceput “viata”. Stiam ca tot ce am reusit sa fac mai devreme nu urma sa aibe vreun impact major asupra vieti mele online. Mi-am contactat clientii, le-am “livrat” articolele si, spre uimirea mea, raspunsul lor a fost pozitiv. Eforturile mele au fost rasplatite, si am reusit sa castig o suma frumusica de pe urma articolelor mele. Ba chiar mi sa promis o viitoare colaborare cu respectiva firma, si, intr-un fel, lumea a inceput sa imi acorde o atentie mai mare, si sa imi caute servicile… Dar la urma urmei, tot acea senzatie de goliciune ma urmareste… La urma urmei, fie ca sunt infasurat in vreo 10 suluri de hartie igienica sau fie ca sunt ascuns in spatele nickului de “zapakitul”, eu tot acel Ciprian sunt… acel om care, in ciuda aparentelor, se simte total altfel decat pare.
Glumesc, dar imi ascund adevaratele motive pentru care fac acest lucru, le ascund de voi si le ascund de mine. O singura vorba este de ajuns ca sa ma spulbere, asa cum sa intamplat de curand. Dar nu faptul ca sunt un “totem” fragil ma nelinisteste, ci insa gandul ca sunt foarte usor de influentat. Ba chiar mai rau de atat, eu nu am incredere in puterile mele, si desi ma descurc fara probleme la situati limita, si rezolv probleme de nerezolvat, nu stiu cum sa procedez in acele situati care par atat de usoare pentru alti. Luci mi-a dat peste nas, mi-a demonstrat cat de fragil sunt cand vine vorba de sentimente, si nu doar odata, ci in mai multe randuri. Ma ajutat totusi sa realizez ca daca intradevar imi doresc sa realizez ceva, e sufiecit sa vreau sa fac asta, si, desi a fost nevoie sa trec printr-o “experienta noua”, mi-am dat seama ca avea dreptate. Fireste ca nu stiti despre ce vorbesc, nu va faceti griji.. nici eu numai stiu. Insir tot ce imi vine in minte in acest moment, incerc sa ma descarc, sa scap de tot ce am pe suflet, ca sa pot lucra linistit.
Sticla este aproape goala, insa este nevoie de un ultim efort pentru a varsa si ultima picatura de lichid din interiorul ei… Am invatat dea lungu timpului ca imi pot forta trairile, si ca pot trece peste ceea ce mi-e greu sa recunosc prin vointa. Momentan mi-e rusine ca scriu asta, dar scriu, si dau un “examen” al vointei mele. Nu imi pasa ce o sa creada lumea despre mine, stiu ca am curaju’ sa scriu ceea ce ma temeam sa scriu in urma cu cateva zile, saptamani, luni sau poate chiar ani. Puteti sa radeti, putin imi pasa. In momentu’ acesta ma simt mult mai implinit decat m-am simtit vreodata in viata. Sunt gata sa dezbat un lucru care inseamna mult pentru mine, si, cu putin noroc, o sa reusesc sa trec peste.
Mi-e frica sa vorbesc cu o fata… Nu, nu in felu in care va ganditi. Pentru mine fetele, colegele mele, sau amicele pe care le cunosc de atata timp .. intodeauna le vad doar ca niste camarade, iar gandu ca as putea sa consider pe una din ele mai mult de atat e dur.. nu ca as putea sa dau gres, ci mi-e teama ca as putea sa le pierd, ca ele ar putea sa isi schimbe parerea despre mine… E ciudat stiu… defapt nu stiu.. Nu stiu ce sa mai cred.. Dau sfaturi in colo si incoace, ajut persoane pe care abea le cunosc, insa nu sunt in stare ma ajut pe mine…. Apelez la cele mai josnice metode de a-mi hrani aceasta “foamete” sufleteasca… Incerc sa imi sugerez ca, daca reusesc sa i bucur pe alti, e de ajuns pentru mine… Ei bine, nu e! Stiu ca nu e. Si vreau sa fac ceva ca sa schimb acest lucru. Insa nu stiu cum, si nu stiu cum sa procedez. Parca sunt un catelus care asteapta ca a sa mama sa il invete sa latre, si sa alerge pisicuta… Sa fiu sincer? Eu trebuie sa invat sa iubesc pe cineva.. insa cum? Si pe cine? De 6 luni tot caut persoana potrivita, insa nu sa mai ivit nici o ocazie pana acum. Cum oare sa fiu in stare sa imi gasesc o prietena, nu amica.. o prietena? Ies in lume, am multe cunostinte, stiu atatea fete.. dar parca nici una nu se dovedeste a fi scanteia care sa aprinda focu’ dorintei mele. Tanjesc dupa acele sentimente de care dadeam dovada in urma cu juma de an… tanjesc dupa acele emotii, griji, acele momente care facea ca ziua sa treaca atat de repede, acele momente in care ma trezeam visand cu ochii deschisi.. doresc din tot sufletu sa retraiesc acele experiente alaturi de cineva…
Inchei brusc acest post! Nu cred ca pot gasi o incheiere a carei “margini” sa nu se asemne cu marginile abrupte ale unei prapasti.. Dar nici nu caut… Multumesc ca ati citit acest post. Va doresc o zi placuta tuturor si va las sa ascultati un cantec care, cred eu, reuseste sa exprime exact ceea ce simt eu in acest moment.

New blog

Dupa un an si cateva luni in care ati tot citit patanile mele, un an in care v-am amuzat, sau intristat, cu ceea ce am postat, un an in care am varsat tot ce ma macina, a sosit vremea sa spunem adio PC-ului de carcasa noua, si sa imbratisam “Bacioiu Ciprian“, un blog mai “profesional”, un blog la care o sa lucrez de acum incolo. Timpul nu imi mai permite sa postez pe “zapakitul.wordpress”, asa ca il voi pastra ca o arhiva, ca o amintire a primului meu blog. Va multumesc tuturor celor care ati ramas cititori fideli ai acestui blog, cat si celor care au intrat si pentru a doua sau a treaia oara pe el. Va multumesc ca m-ati ascultat, si ca mi-ati raspuns, ca ati fost alaturi de mine. Cu bine tuturor, ne vedem, daca vreti, pe noul blog Bacioiu Ciprian [dot] Info / Blog

Zapa, life model? WTF?

Imposibil, profii mei au inebunit… Defapt nu doar profi ci si doamna directoare ! De ce spun asta? Pentru ca in aceasta seara, la balul “de Martisor” urmeaza sa fiu urcat pe scena si oferit drept model de viata pentru piticotii de clasa a 9-a. Nu stiu de ce dar mie nu mi-ar place sa stiu ca vreo 300 de puricei din liceu se uita la mine si isi vad viitorul, sau asteapta sa invete cateceva… Sincer, ma simt responsabil de viitorul lor! Ma gandeam sa fac un semn pe care sa scrie: “Hell no! Don’t be like me, you will regret it later”. Plus ca nu am nici un chef sa ma duc la bal din mai multe motive. Unu dintre ele e ca nu am cu cine si al doilea este ca nu suport gandu ca o sa fiu cel mai mare de acolo, atat in inaltime cat si in ani, deoarece sunt doar 5-6 persoane de a 11-12 invitatea, restul “petrecaretilor” fiind doar paduchei… O sa devin obiectiv turistic, big bangul care o sa poata sa fie reperat din orice coltisor al salii de sport datorita inaltimi sale! CRIZA! Egh… macar acum o sa pot sa spun: “Worship me nao mortalz!”

Veni Vidi Vinci

Gata si cu “dialogul intercultural”. Dupa aproximativ 6 ore interminabile de stat in picioare, bandajat cu hartie igienica si pansamente, lipit laolalta cu scotch si legat cu tifon, am ajuns si eu acasa. Gata cu dialogul intercultural. Am fost, am participat, am castigat, sper. Nu intru in foarte multe detalii si nu pentru ca nu pot ci pentru ca nu vreau. De ce nu vreau, nu stiu si nici nu ma intereseaza sa aflu. Important de mentionat este ca inca odata am reusit sa fac ceva ce alti se tem, sau le e rusine sa faca. Am avut curajul sa apar in fata unui public de 400 de persoane bandajat din cap pana in picioare, cu hartie igienica, ca o mumie, si am reusit sa starnesc aplaude si sa captez atentia publicului. Mi-am jucat rolul bine, spun eu, am amestecat gluma cu seriosul si am capatat “uimitorul”. Cleopatra si cu “sclavele sale” (ce cuvinte urate) au “indeplinit” ritualul pe care l-am cerut zeilor si au dansat in cinstea Faraonului (meh). Bine inteles ca eu nu am putut sa stau locului ca o momaie si am simtit nevoia sa ma zbengui pe scena si sincer nu mi-a pasat ca initial publicul a fost oarecum mirat de actiunea mea. Sincer nu dau doi bani pe ce zice lumea in ultima vreme asa ca, de ce sa ma opreasca asa ceva? Deci dans am cerut, dans am primit si dans am oferit. Sper sa primesc locul I deoarece stiu ca eu si colegele mele de liceu am muncit pentru el si il meritam. Si daca tot sunt la categoria premii as vrea sa ofer un premiu “ne-official” Irinei, premiul “Cea mai buna asistenta medicala, cu doctoratul in Manevrarea Scotchului”, deoarece nu a incetat sa imi “lipeasca” orice particica expusa a corpului. Agh da oare v-am spus ca am purtat colanti? Alexandra a fost destul de draguta incat sa isi dea jos colanti si sa ma lase sa i port pe sub tot maldarul ala de hartie ca sa nu dardai de frig pe acolo, sa creada lumea ca ma apuc sa dansez pe ritmuri techno care datau de pe vremea cand RA gasise becul.
Acuma sunt acasa, sunt odihnit si fericit ca am reusit sa bat un prieten la counter, joc de care nu m-am atins demult. Oricum gata cu jocurile si cu odihna, maine am meciul meu de debut in echipa liceului si vreau sa fiu in forma. Asa ca EXERCITI, EXERCITII, EXERCITII! O seara placuta tuturor.
P.s daca pun mana pe poze de la teatru o sa le postez!

Majorat Round-up

Gata si cu majoratu, gata cu temerile, sperantele, tristetea si fericirea. Am trecut dincolo de prag si da, sunt major! Avantaje? Pot sa ma uit la pornache in mod legal (*evil grin*). Acuma serios, ma bucur ca am implinit 18 ani si sunt foarte bucurost ca i-am implinit chiar de ziua mea. Petrecerea de majorat a fost grozava, desi la inceput ne-a luat ceva pana am intrat in atmosfera. Imi pare sincer rau ca Bogdan(Youkai) si cu Nia nu au putut sa participe dar sunt fericit ca Simon si-a facut pana la urma aparitia (si cu un cadou zuper). Si nu doar petrecerea a fost speciala ci si ziua. Am avut noroc cu duiumul si la fiecare pas am primit cate o veste grozava. Unu’ din cele mai grozave vesti primite ieri a fost ca nenea Mircea, antrenorul echipei de baschet de la scoala, ma trecut pe lista echipei, aka joc in echipa scolii! Oricum sa povestesc cum a fost la majorat.
Am plecat de la scoala in jurul orei 11:30 impreuna cu Unguru’ ca sa luam si sa probam boxele sale. La 1 am plecat spre Pub ca sa montez pc-ul si sa aranjez mesele, apoi m-am intors acasa ca sa ma schimb. La 3:30 eram gata imbracat, camera de filmat era incarcata si pregatita de actiune si eu debea asteptam sa vina invitati. Subliniez asteptam… Deoarece singuru’ invitat punctual a fost Simon.. si sa zicem si Luci dar el apoi a plecat sa le ia pe Beatrice si pe Miruna deci il stergem de pe lista punctualilor. Joking! Oricum, pe la 4:45 au inceput deja sa intre grupurile de interes. Primi au fost “bossi” din clasa, grupul format din Liviu, Ramon, Dumitr(i)u, Duttu, Radu(Italianu), Make(D3light -ipod-less), Plapamaru. Grupu 2 a fost format din prieteni precum Veve, Unguru’, Ancuta, Beatrice, Miruna, Ioneasca, Jobolanu… si Luci(daca am uitat de cineva… fac cinste *iar*). Cadourile primite au fost grozave, si le multumesc din suflet. Cel mai mult ma bucurat cadoul de la “Samoo si Ramon de la Buzau” + restu’ clasei, MINGEA DE BASCHET de care aveam atata nevoie! E grozava, sa fiu sincer mie frica sa o scot din cutie si sa o folosesc, sau o sa o scot atunci cand o sa jucam in semi-finala si finala la campionatele inter scolare. Ce vise pe mine. Si lu’ Padure i multumesc pentru mingea de baschet care mi-a oferito, deoarece o sa o folosesc mult timp de acum inainte la antrenamentele din crang. Si lu’ Simon i multumesc pentru katana ce mult mi-o doream. Agh da sa nu uitam de cutia micuta si roz pe care trebuie sa o folosesc cu “CAP”! Geniala faza baieti! Oricum, dupa cadouri, ne-am asezat la masa sa … suflam in GOARNE! Au ce imi tiuie urechile din cauza lu’ Duttu! In timpul mesei, am fost intretinuti de Padureanu care a recitat una din capodoperele sale(asta dupa ce a stat 30 minute sa o caute ca deh, doar are 45 giga de por.. agh poezii pe telefon). Petrecerea adevarata a inceput pe la 6 fara un sfert cand am hotarat sa incingem o hora. Totusi tentativa noastra de a scoate boxele afara a fost dejucata pff… asa ca ne-am chinuit sa dansam in spatiul mic care il aveam rezervat. Am incins cateva cateva hore si sarbe, apoi am stricat un mic Dans al Pinguinului, asta dupa ce i-am rupt picioarele Alexandrei. Noroc cu Padure ca a “venit” pregatit cu melodii, deoarece cele care le aveam eu nu erau de ajuns. Totusi trebuie sa laud dj-ul nostru, Dj Plapuma care ne-a “gaghilat urechile” cu melodi alese. Pacat ca petrecerea a durat doar pana la ora 21:00, dar hey pentru ~5 ore totu’ a iesit aproape perfect. Sunt fericit ca am putut sa imi serbez ziua alaturi de un grupi de prieteni la care tin, prieteni pe care i cunosc demult, sau/si prieteni care recent au intrat in viata mea si care m-au marcat – intr-un fel sau altu’. Va mutumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine si va urez tot binele din lume.
P.s Dutu’ era pilit rau de tot =))

It’s ma B-Day, ma B-day!

Wohoo! Gata 12:05, am 18 ani! Multumesc celor care au sarit cu urarile la 0:00! Mai postez maine dupa majorat! WIpiii!

Suparari inainte de majorat

Sunt plini de draci! EXPLODEZ chiar. Am fost anuntat ca 2 colegi nu o sa fie prezenti la majorat, asa ca l-am anuntat pe tata. El a inceput sa faca scandal cum ca a platit deja pentru ei, apoi sa enervat cand i-am zis sa nu puna deja felul I(masa) de la ora 4 ca la 4 debea e sosirea si nu vine nimeni exact la ora stabilita undeva si ca se intarzie ca doar nu stau oameni toti in acelasi loc. De ungur nu dau ca sa iau boxele sa le probez si taicamiu imi tine morala, e nervos ca de ce a venit si verisoaramea (din partea mamei) si nu a venit si fracsu si fica sa (persoane pe care le vad odata de doua ori in 2 ani e minune). Practic ziua de dinainte de majorat este un adevarat calvar. Nu pot sa cred ca pe el in doare in cot de cum ma simt eu si isi face griji ca a dat un milion in plus degeaba. Inteleg, 100 Ron sunt ceva banuti dar nu strici buna dispozitie si sperantele fiului tau pentru asta. Intr-o singura seara am reusit sa ma supar asa cum nu m-am suparat in ultimele saptamani. Pare rau ca ma simt asa dar nu am ce face. Incerc acuma sa ma linsitesc jucandu-ma cu nepoata mea.

A couple more days

Nu pot sa cred ca in mai putin de doua zile o sa implinesc 18 ani. Am inceput sa uit deja de orice problema, am devenit un visator. Plutesc, la propriu. Nici nu stiu ce e cu mine de sunt asa de fericit. Azi am jucat baschet cu cei din echipa liceului si desi am c-am suck-uit (dar am avut si 2-3 faze bune) nu mi-a pasat. Maine am practica deci ziua o sa treaca foarte repede. Nu stiu ce sper eu sa patesc dupa ce ating 18 ani, dar stiu ca o sa fie ceva grozav. Nu mi-am gasit o prietena inca dar nu e nimic, nu am murit 6 luni nu o sa mai mor cateva zile. Sunt multumit ca am prieteni foarte buni, si da zic prieteni, nu amici. Singurul lucru de care imi pare rau e ca nu pot sa chem absolut toti colegii si prietenii mei (deh buget cu limite, deja am trecut de 20 milioane pff).
Acum astept ca fratele Torpedo(Samoila) sa imi faca un cd cu muzica si exersez dansuri de petrecere, gen dansul Pinguinului.
Sper din tot sufletul sa iasa o petrecere frumoasa si sa se distreze invitatii. C-am atat pentru aceasta seara. Distractie placuta tuturor.